Unde mă văd peste cinci ani?

Tot din categoria temelor pentru facultate vine și această întrebare, cam grea, aș putea face să fie mai ușoară, inventând. Peste cinci ani o să fiu directorul publicației The One,  cam așa arată o minciună mare, sau un vis dus puțin prea departe. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, nu știu ce mă așteaptă mâine, la examen, sau peste o lună, la licență, cu atât mai puțin nu știu ”ce-mi rezervă astrele” peste cinci ani.

Nu mai țin minte dacă acum cinci ani, m-am întrebat același lucru, ar fi fost interesant să fac o comparație între dorințele de atunci și realizările de acum. Sunt sigură că, în mare parte, nu ar fi corespuns. 😛

Nu știu unde voi fi, dar știu unde mi-aș dori să fiu…vreau o viață liniștită, un serviciu la care să mă duc din plăcere, să nu-mi fie greu să mă dau dimineața jos din pat cu gândul că iaar trebuie să merg la muncă. Vreau o familie, la 27 de ani, zic eu că ar fi cazul, vreau să călătoresc, să mă bucur de frumusețile României și-ale lumii, vreau să fac ceva în folosul comunității, să deschid o fabrică, sau un lanț de fabrici, care să aducă mai multe locuri de muncă românilor, dar asta probabil s-ar fi încadrat mai bine, la categoria ”Unde mă văd peste 20 de ani?” sau la categoria ”Visuri”.

Dar mai bine ar fi să nu-mi fac planuri, de cele mai multe ori când am făcut-o, am fost dezamăgită, o să las viața să decidă pentru mine, bineînțeles, o să-i mai dau un ghiont când e cazul, dar nu într-atât încât s-o supăr, căci nu sună prea bine, ”Certat cu viața”.

Să ne vedem cu bine peste cinci ani, până atunci, să aveți o săptămână frumoasă! 🙂

Amabilitatea, o calitate pe cale de disparitie?

   Cu toții știți că un student, pe lângă fast- food, mai are nevoie și de un pachețel, din când în când, de acasă, cu mâncare cum numai mama știe să facă. Așa m-am trezit eu, dis- de – dimineață, cu zâmbetul pe buze, știind că azi e ziua pachetului și m-am dus cu jumătate de oră mai repede în autogară, ca nu cumva să ratez autobuzul.

Am primit si pachețelul, cam greu ce-i drept, și am luat-o pe jos, spre casă (asta datorită taximetriștilor, care nu vor să facă curse de 5 minute, oricât bagaj ai avea- dar asta e altă poveste). Simțeam cum mi se întind mușchii brațului, dar nu conta, geanta trebuia dusă până acasă, altfel nu gustam din bunătățile mamei.

Nimic ieșit din comun până acum, până când, în spatele meu, se aude o voce masculină, pe un ton destul de hotărât: Te ajut? inițial, am făcut-o pe forțoasa, dar nu l-am lăsat mult timp să insiste. M-am oferit să-l ajut, vorba aia, unde-s doi, puterea crește. Nu a acceptat.

Începusem să mă simt vinovată de febra musculară ce-i va bate la ușă a doua zi. Am ajuns în fața blocului, i-am mulțumit cum am putut eu mai frumos, cu gândul că mă descurc să urc ditamai geanta, patru etaje (apropo, oare de ce n-or fi pus aștia lift și la blocurile cu patru etaje?) Dar băiatul ăsta era foarte hotărât să mă ajute până la capăt.

De aici se complicară treburile, începusem să-mi fac tot felul de filme în minte, dacă tipul e vreun psihopat, dacă o să dea buzna peste mine, în apartament, îl priveam și deja dispăruse sentimentul ăla de vinovăție că-l lăsasem să-mi care singur bagajul. Inima mi-era cât a unui purice, cu cât ne apropiam mai tare de ușă, cu atât o lua mai tare la galop. Niciodată n-am acordat atâta atenție unui pliant căzut în fața ușii, găsisem o cale să mai trag de timp până să deschid, așa că am profitat. I-am mulțumit din nou (dar nu la fel de frumos ca prima oară). M-a întrebat cum mă cheamă, mi-a urat să am o zi bună și a plecat.

Oook, și scenele în care ne luptam pentru supraviețuire unde-s? De ce oare m-am mirat și mi-am făcut atâtea gânduri, la un gest de amabilitate? Poate pentru că astfel de gesturi sunt prea rare și atunci când ești ajutat, încerci să-ți pui semne de întrebare precum: Ce-o fi vrând ăsta, frate? în loc să-l apreciezi ca pe un simplu gest.

Perfecțiunea, o boală a națiunii

 Fetelor, mă adresez doar vouă, pentru că băieții nu par așa preocupați de lupta cu kilogramele, altfel le-ar păsa că alea două peturi, cumpărate adineaori de la magazin, se depun direct pe burtă.  Deci, fetelor, perfecțiunea nu stă în numărul de kilograme, perfecțiunea vine din interiorul vostru, din acceptarea a ceea ce reprezentați, din starea voastră de spirit.

Cum credeți că vă percep cei din jur, când tot ce faceți este să vă plângeți că ați mai pus două kilograme de săptămâna trecută? Cei din jur nu vă vor vedea defectele, decât dacă le repetați zi de zi ”Nu-mi vine nimic bine!”, ”Ce grasă sunt!”, ” Uite ce burtă am!”, ” Uite și tu cum îmi ies șuncile peste blugi!”. Dar încercați să spuneți mai des ”Azi mă simt frumoasă!”, ”Mă simt atât de bine in rochia asta”, sau ”Blugii astia n-au stat niciodata atât de bine pe mine!”

Ce veți face când prietenii, sau iubitul, vă vor face o surpriză, invitându-vă în oraș?  Veți bea o apă plată cu lămâie? Preferați să vă complicați viața tinând diete si regimuri foarte stricte care nu vă oferă plăcerea de a mânca o înghețată la 12 noaptea?  Nu zic să mâncați doar fast- food sau friptură la 3 noaptea, dar la acea ”perfecțiune” la care tindeți se poate ajunge și prin sport, prin dans etc.

A fi slab, nu înseamnă neaparat a fi fericit! Piesa ”Pretty hurts” a lui Beyonce, reflectă foarte bine lumea din spatele podiumului, în videoclipul acesteia fiind surprinse chinurile prin care trec modelele pentru a fi perfecte. Urmăriți-l, vă veți schimba percepția despre ”perfecțiunea” manechinelor…

 

12 Ani de Sclavie- recenzie de carte

 

12 Ani de Sclavie sau Twelve Years a Slave, după numele original, este poate cea mai importantă relatare despre sclavie scrisă vreodată, readusa în atenţia publicului prin ecranizarea ce a luat anul acesta, premiul Oscar, pentru cel mai bun film. Este trist ca o astfel de carte, deşi a fost scrisă acum 150 de ani, este adusă la lumină şi tradusă în limba romană de către Editura Meteor Publishing, abia după ce a apărut renumitul film, dar vorba aceea, mai bine mai târziu decât niciodată.

Cartea prezintă povestea lui Solomon Northup, cetăţean al statului New York, răpit în Washington City în 1841 şi salvat în 1853, de pe o plantaţie de bumbac de lângă Raul Roşu, în statul Louisiana, şi detaliile vieţii din statele sclavagiste americane, conferind personalitate şi profunzime oamenilor pe care i-a cunoscut, deopotrivă sclavi şi stăpâni de sclavi.

Acest roman biografic are că teme principale: rasismul şi sclavia. O problemă pe care o întânlim şi în zilele noastre…Câţi dintre noi luăm măsuri şi conştientizăm gravitatea acestor probleme?! Aceste concepţii şi idei despre rasă inferioară şi rasă superioară se transmit de la o generaţie la alta

Solomon Northup a fost un negru, născut om liber în statul New York, unde a fost educat şi a devenit un violonist iscusit. Atras în Washington cu promisiunea angajării ca muzicant într-un spectacol, el a fost drogat şi s-a trezit într-un ţarc pentru sclavi, de unde a fost vândut în Sud şi a trăit 12 ani ca sclav. Evenimentele relatate de el sunt copleşitoare: cumpărarea sclavilor, biciuirile, vânătoarea cu câini a fugarilor, siluirea femeilor care atrăgeau ochii stăpânilor şi truda necontenită.

Deseori întâlnim descrieri cutremurătoare ale condiţiilor mizere şi ale violenţei la care era supus el şi ceilalţi tovarăşi de suferinţă, ,,Oftam după libertate, însă lanţul sclaviei mă legă şi nu putea fi scuturat. Nu puteam decât să privesc melancolic spre Nord şi să mă gândesc la miile de kilometri care se întindeau între mine şi solul libertăţii pe care un om liber negru nu le putea străbate.”

Singurele momente în care Solomon a putut să facă ceea ce îi plăcea cu adevărat, a fost atunci când cânta la vioară, la petreceri, dar şi atunci fiind obligat alături de alţi sclavi să întreţină atmosfera, deşi a doua zi de dimineaţă trebuia să se trezească pentru a lucra pământul ,, Am avut parte şi de alt noroc, pe care i l-am datorat viorii mele, o tovarăşă constantă, sursă de profit şi instrument de alinare a tristeţii în anii de servitute”.

Recomand tuturor acest roman! Este o lectură tulburătoare şi emoţionantă fiindcă este reală, este o lecţie de viaţă pentru noi toţi, cu un final fericit!

 

---

 

Și-am plecat la.. Vânătorul!

Probabil că vă este foame după atâta drum, așa că vă recomand să mergeți repejor la Pensiunea Vânătorul. Veți găsi acolo, pe lângă minunatul aspect rustic, niște mâncăruri ca la mama acasă, și în plus, pensiunea oferă condiții excelente de cazare.

Puteți arunca o privire aici http://pensiuneavanatorul.ro/

Următoarea oprire – Neamț

Am părăsit frumoasa Bucovină și ne-am oprit în județul Neamț, la stațiunea Durău, situată la poalele masivului Ceahlău, considerat Athosul Românesc (deoarece aici își căutau liniștea numeroși pustnici).

O foarte frumoasă descriere a masivului, o face Nicolae Gane, scriitor și membru titular al Academiei Române ”Ceahlăul este muntele împărat, este podoaba, poezia ţării, este izvorul tainic al legendelor şi doinelor neamului nostru, este ochiul etern deschis asupra hotarelor moşiei strămoşeşti”.

Mai jos puteți vedea câteva peisaje, care pur și simplu îți taie respirația. Să aveți o călătorie virtuală plăcută! 🙂

 

Bucovina – minunata casă de modă

De ce mă refer la Bucovina ca la o casă de modă? E simplu. Unde s-a mai văzut atâta meticulozitate, atâta inspirație în crearea unei ii, a unui brâu și a celorlalte elemente, ce construiesc minunatul port popular? Știu ce o să ziceți acum, că nu-i adevărat, că fiecare port popular e special in modul lui. Foarte adevărat! Dar am avut ocazia să mă mândresc cu portul meu în câteva țări europene, și ce credeți, dintre toate porturile populare de acolo, toți ochii erau ațintiți spre costumul bucovinean, toți erau curioși din ce este făcută o bundiță, cum sunt cusute mărgelele de pe ea și bineînțeles, cât costă. Să revenim, totuși, la casele de modă, câți dintre voi ați ieși pe stradă îmbrăcați precum în fotografiile de mai jos? Sunt de acord cu voi, NEVER EVER!

Dar câți dintre voi v-ați îmbrăcat, sau v-ați îmbrăca în așa ceva?

În concluzie, iubiți-vă portul popular și apreciați acele minunate mâini, care le creează. N-or fi ele Iulia Albu, dar ce iese din mâna acelor femei sunt adevărate comori!

Voia bună se cunoaște în Bucovina

Portul bucovinean vi l-am arătat, cu bucate alese v-am delectat privirile, urmează să vă invit la o horă… 🙂

 

Azi e ziua noastră, e ziua tineretului

Tradiția se păstrează cel mai bine la sate, e fapt demonstrat. Așa că în cea de-a doua zi de Paște, tinerii nu stau în casă, că doar e ziua lor. Tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat, ori a soțiilor este păstrata cu sfinţenie, de sute de ani, în unele localități din țară.

Fetele trebuie udate cu apă de izvor neîncepută pentru a fi frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară.

„Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump. Acest obicei este mai mult de prin Transilvania, în Bucovina tinerii se trezesc dimineața (chiar dacă seara au fost în club :-p), își îmbracă portul popular și merg la biserică.

Ziua se termina, bineînțeles cu un bal ce ține pâână dimineața…

P.S. Eu sunt de acord cu udatul fetelor cu parfum, așa că băieți, nu ezitați! Vă informez că n-o să mă supăr, aaa…și parfumul să fie Coco Chanel Mademoiselle, dacă e cu putință 😀

Ziua Tineretului, la Biserica Sf. Nicolae din Sadova

Tradiția s-a păstrat cel mai mult la sate, acolo unde tinerii au obiceiuri extrem de frumoase. Tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a soțiilor este păstrata cu sfinţenie, de sute de ani, în unele localități din țară.

Fetele trebuie udate cu apă de izvor neîncepută pentru a fi frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. La rândul lor, doamnele și domnișoarele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri.

„Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump. Obiceiul udatului este amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casele fetelor cu mulţi udători sau admiratori

– See more at: http://www.dcnews.ro/tradi-ie-i-obiceiuri-in-a-doua-zi-de-pa-te_441742.html#sthash.T6Ul0OYl.dpuf

Hristos A înviat!

– ” Hlistos a Înviat! ”

– ” Adevălat a Înviat! ”

Rarăul – gura de aer curat, de care ai nevoie

Tot ce trebuie să faci când ajungi acolo sus, e să tragi, adânc, aer în piept! 🙂

Dietă? No way!

N-am ținut în viața mea vreo dietă și să dea Domnul să nu trebuiască s-o fac, dar dacă ar fi cazul, am un meniu pe care i l-aș propune nutriționistului. Oare ar fi de acord? 😛 Dacă ajungeți prin Bucovina, nu ezitați să gustați din aceste bunătăți, făceți-le un cadou papilelor dvs. gustative!

Brânzoaice ”de Bucovina”

Gogoși…dar parcă tot mai bine sună ”pampuște”

Mămăliguță cu păstrăv în smântână

Găluște…sau sarmale, cum le zice lumea

Mămăliguță cu căpșuni și smântână

Tochitură la ceaun

Cântă dorul, bată-l vina!

Nu știu vouă, dar mie mi s-a făcut dor de casă după ce m-am uitat la pozele de ieri, așa că nu văd altă soluție decât să mă urc în primul tren (bine, nu chiar primul :-p) și să-mi potolesc câteva zile acest dor. See you soon!

”N-oi uita vreodată, dulce Bucovină…”

Nu era posibil, ca în activitatea mea ca bloggeriță, să nu existe o postare despre dulcea mea Bucovină, ținutul mănăstirilor, leagănul de veche civilizație, locul unde istoria se împletește cu legenda, bla bla bla…. . Cu toții știm aceste lucruri, dar hai să nu ne cufundăm în vorbe, căci recunosc, ar fi destule vorbe frumoase menite să descrie acest tărâm de vis, dar nu ăsta e scopul meu, acum. Așa că o să las imaginile să vă delecteze privirile. Enjoy it!

Și în încheiere, vă las cu dragul nostru, Eminescu

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste cîmpii-n zori.

Ale sorţii mele plîngeri şi surîse,
Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

Numai lîngă sînu-ţi geniile rele,
Care îmi descîntă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume
Şi de steaua mea.

Cînd pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare
Cînt-a nopţii dulce, mistică cîntare,
Cînt din Valhala.

Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mîndre ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mînă al ei dor.

Mînă doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea;
Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

My Google Name

Zilele trecute am primit drept temă, căutarea numelui nostru pe Google. Interesant, dar nu prea, asta am gândit atunci. Azi mi-am adus aminte și am dat un search și ghiciți ce am găsit, bineînțeles, contul de Facebook era primul. Apropo de facebook, oare n-aș fi putut primi o temă care să mă oblige să îmi șterg facebook-ul? Ce-i drept, n-aș fi fost prea bucuroasă, dar mai salvam puțin timp, pe care l-aș fi folosit în elaborarea sfintei lucrări de licență (care îmi scoate fire albee).

Apoi mi-am găsit contul de Pinterest, creat tot la cerința facultății :-P, o prezentare realizată în Prezi și alte câteva fețe ce raspundeau numelui de Adriana Moroșan. Niciuna cunoscută.

Concluzie, noroc cu facultatea de mă mai cunoaște domnul Google, că de altfel eram no name found. 😛

 

8 Martie n-ar exista fără ele

La mulți ani, tuturor mamelor si bunicuțelor!

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aievea parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară…

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte…

Versuri: Ștefan Octavian Iosif

Made my day

 

 

Da, știu, aceeași reacție am avut-o și eu 🙂

E primăvară, iarăși primăvară!

           Probabil toți îl știți pe Adrian Oprea, șoferul din reclama de la Vodafone, ei bine, și eu vă doresc să aveți bucurii, câte brândușe se găsesc în imaginea aceasta!