12 Ani de Sclavie sau Twelve Years a Slave, după numele original, este poate cea mai importantă relatare despre sclavie scrisă vreodată, readusa în atenţia publicului prin ecranizarea ce a luat anul acesta, premiul Oscar, pentru cel mai bun film. Este trist ca o astfel de carte, deşi a fost scrisă acum 150 de ani, este adusă la lumină şi tradusă în limba romană de către Editura Meteor Publishing, abia după ce a apărut renumitul film, dar vorba aceea, mai bine mai târziu decât niciodată.
Cartea prezintă povestea lui Solomon Northup, cetăţean al statului New York, răpit în Washington City în 1841 şi salvat în 1853, de pe o plantaţie de bumbac de lângă Raul Roşu, în statul Louisiana, şi detaliile vieţii din statele sclavagiste americane, conferind personalitate şi profunzime oamenilor pe care i-a cunoscut, deopotrivă sclavi şi stăpâni de sclavi.
Acest roman biografic are că teme principale: rasismul şi sclavia. O problemă pe care o întânlim şi în zilele noastre…Câţi dintre noi luăm măsuri şi conştientizăm gravitatea acestor probleme?! Aceste concepţii şi idei despre rasă inferioară şi rasă superioară se transmit de la o generaţie la alta
Solomon Northup a fost un negru, născut om liber în statul New York, unde a fost educat şi a devenit un violonist iscusit. Atras în Washington cu promisiunea angajării ca muzicant într-un spectacol, el a fost drogat şi s-a trezit într-un ţarc pentru sclavi, de unde a fost vândut în Sud şi a trăit 12 ani ca sclav. Evenimentele relatate de el sunt copleşitoare: cumpărarea sclavilor, biciuirile, vânătoarea cu câini a fugarilor, siluirea femeilor care atrăgeau ochii stăpânilor şi truda necontenită.
Deseori întâlnim descrieri cutremurătoare ale condiţiilor mizere şi ale violenţei la care era supus el şi ceilalţi tovarăşi de suferinţă, ,,Oftam după libertate, însă lanţul sclaviei mă legă şi nu putea fi scuturat. Nu puteam decât să privesc melancolic spre Nord şi să mă gândesc la miile de kilometri care se întindeau între mine şi solul libertăţii pe care un om liber negru nu le putea străbate.”
Singurele momente în care Solomon a putut să facă ceea ce îi plăcea cu adevărat, a fost atunci când cânta la vioară, la petreceri, dar şi atunci fiind obligat alături de alţi sclavi să întreţină atmosfera, deşi a doua zi de dimineaţă trebuia să se trezească pentru a lucra pământul ,, Am avut parte şi de alt noroc, pe care i l-am datorat viorii mele, o tovarăşă constantă, sursă de profit şi instrument de alinare a tristeţii în anii de servitute”.
Recomand tuturor acest roman! Este o lectură tulburătoare şi emoţionantă fiindcă este reală, este o lecţie de viaţă pentru noi toţi, cu un final fericit!
La pas, prin România... 